Articolul 321 Codul de procedură penală al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Participarea inculpatului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui (1) Judecarea cauzei în primă instanţă şi în instanţa de apel are loc cu participarea inculpatului, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul articol.
Art. 321. Noţiune. (1) Locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii. (2) Oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară, în condiţiile legii, a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
Conform art. 321 Cod penal , fapta persoanei care, în loc public săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la un la 5 ani.
art. 321 al.1 si 239 Cod penal Sentinta Penala Nr. 419 Sedinta publica din 15 octombrie 2009 Completul compus din: PRESEDINTE - GREFIER - Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror .. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Tg-Carbunesti, judetul Gorj.
Casa de Avocatura Crudiu & Asociatii a reprezentat interesele inculpatului M.C. care a fost timis in judecata pentru savarsirea infractiunii de favorizare a faptuitorului, fapta prevazuta si pedepsita de art. 269 alin. 1 Cod penal si a doua infractiuni de fals intelectual, prevazute de 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 38 alin. 1 Cod penal referitoare la concursul material
Art. 321 Noul Cod Penal Falsul intelectual Falsuri în înscrisuri (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în (2) Tentativa se pedepseşte.
6h0H.
art 321 cod penal