Se toacă jumătate de kilogram de usturoi necurățat și se adaugă într-un vas, alături de 3 litri de apă. Soluția va sta la macerat timp de cinci zile, apoi se strecoară. Pentru folosire, se cântăresc 60 ml de soluție, și se adaugă la zece litri de apă, alături de câteva linguri de săpun lichid. Cele de ţară sunt şi mai periculoase, pentru că acolo nu se respectă întocmai procedurile. Cartofii, stropiţi cu o substanţă interzisă Peste 60% din legume şi 30% din fructele de pe piaţă conţin pesticide, potrivit Agenţiei Europene pentru Securitatea Alimentară (EFSA). Experții recomandă amestecul a 100 grame de zeamă bordeleză cu 10 litru de apă. Tratamentul cu zeamă bordeleza se aplică în lunile octombrie-noiembrie, după ce toate frunzele din pom au căzut. Numai atunci se poate face tratamentul pomilor fructiferi toamna. Însă trebuie să știi că o alternativă la zeama bordeleza mai sunt și am întrebat dacă se folosesc ceva substanțe pentru tratarea cartofilor. în depozit aceștia se stropesc uneori cu ceva care împiedică încolțirea lor, dar este o substanță ce pătrunde doar în pieliță. în procesul de producție se folosește o substanță care oprește fermentarea amidonului, ca să nu se modifice în timp cartofii (pe același principiu ca … xCGGIqY.

cu ce se stropesc cartofii